Profesorii joacă la baionetă în scandalul grevei declanșate pentru creșterea salarială. Cadrele didactice au decis să nu încheie mediile elevilor pentru anul școlar în curs, după ce premierul Ciucă nu le-ar fi invitat la discuții.

„Nu avem niciun element care să ne determine să credem că greva poate fi oprită”, a declarat pentru Edupedu.ro Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). În acest context, profesorii nu vor încheia mediile elevilor, în anul școlar 2022-2023, după cum a spus liderul sindical: „Probabil le va încheia altcineva, nu știu.”

Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru, spune Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație. El precizează că în timpul grevei profesorii nu vor desfășura niciun fel de activitate, implicit neîncheierea mediilor elevilor.

„Nu va desfășura niciun fel de activitate. Asta implică din start și neîncheierea mediilor elevilor. Nu am fost chemați la negocieri. (…) Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru. Dacă vor vedea o ofertă din partea guvernului care să se ridice la înălțimea așteptărilor lor, doar ei pot lua decizia stopării grevei. După mine, dacă ar putea să înceteze chiar azi greva ar fi în regulă, dar cu condiția să existe o ofertă clară, acceptată de colegii noștri. În momentul de față nu există decât varianta unor bonusuri pentru colegii debutanți și cei care lucrează în zone defavorizate. În momentul de față oferta este inacceptabilă”, spune Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *