Consiliul Superior al Magistraturii a publicat luni, 4 august 2025, lista funcțiilor de conducere vacante și a celor care urmează să se vacanteze în următoarele 90 de zile în instanțele și parchetele din România.
Conform listei publicate de CSM, Judecătoria Pitești figurează cu o funcție de vicepreședinte care urmează să devină vacantă în perioada următoare. De asemenea, și Judecătoria Câmpulung este vizată, unde se va vacanta funcția de președinte al instanței.
Aceste posturi de conducere sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului judiciar local, iar vacanțele anunțate deschid calea pentru noi numiri sau organizarea unor concursuri de ocupare.
Pe lângă instanțele din Argeș, Consiliul a anunțat zeci de funcții de conducere vacante în întreaga țară, atât în instanțe, cât și în unități de parchet. Acestea includ posturi de președinți și vicepreședinți de instanțe, prim-procurori și procurori-șefi, unele deja vacante, altele urmând să devină disponibile în următoarele 90 de zile.

