După ce un proiect de lege care prevedea că funcționarii publici ar trebui evaluați și pentru competențele digitale a picat pentru a doua oară, fiind respins luni la votul Senatului, parlamentarii PSD vin cu o nouă propunere legislativă ce vizează evaluarea profesională a angajaților din ministere și instituțiile statului. Mai exact, toți funcționarii vor fi evaluați în scris, anual, și pentru cunoştinţele teoretice din legislația care reglementează activităţile din fişa postului. Cei care vor obține nota 3 din 5 (nota maximă) vor primi calificativul „nesatisfăcător”.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ este inițiată de patru parlamentari PSD și susținută de alți peste 80 de colegi de partid și vizează modificarea procedurii de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici.

În prezent, această procedură presupune aprecierea obiectivă a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, prin compararea gradului şi a modului de îndeplinire a obiectivelor individuale şi a criteriilor de performanţă stabilite cu rezultatele obţinute în mod efectiv de către funcţionarul public.
Prin urmare, în procesul de evaluare a performanţelor profesionale ale funcționarilor publici – atât pentru cei cu funcții de conducere, cât și pentru cei cu funcții de execuție – va fi introdusă și evaluarea cunoștințelor teoretice privind actele normative care le reglementează activitatea.

Această verificare a cunoștințelor legislative va fi făcută în scris și va avea loc în fiecare an.
Fiecare răspuns va fi evaluat cu note de la 1 la 5 și va fi acordată câte o notă finală de către fiecare membru al comisiei de evaluare, stabilită ca medie aritmetică a notelor pentru răspunsul la fiecare întrebare.

Nota finală a evaluării performanțelor profesionale individuale – pe baza căreia se stabili și calificativul primit de funcționar – va fi, practic, media aritmetică a notelor obținute la cele trei evaluări: îndeplinirea obiectivelor, îndeplinirea criteriilor de performanță și cunoștințele teoretice din legislație.

„Obţinerea unei note mai mici de 3 la verificarea cunoştinţelor teoretice privind actele normative care reglementează activităţile a căror îndeplinire este cerută conform fişei postului funcţionarului public atrage acordarea calificativului nesatisfăcător”, conform proiectului de lege.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *