Guvernul a decis în şedinţa de marţi reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER) şi crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR). Instituțiile vor fi în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit unui comunicat al Executivului, astfel se asigură adaptarea situaţiei juridice din domeniul transportului feroviar la realitatea pachetului IV feroviar, simplificarea circuitului birocratic, fluidizarea deciziei, precum şi independenţa în ceea ce priveşte organizarea şi procesul decizional, relatează Agerpres. „Autoritatea Feroviară Română (AFER), ca instituţie publică de siguranţă naţională, preia prin absorbţie, activitatea, personalul şi patrimoniul Organismului Notificat Feroviar Român (ONFR). În acest fel, AFER devine organism de evaluare a conformităţii care va îndeplini atribuţiile de „organism notificat” şi „organism desemnat” de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, responsabil cu activităţile de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie”, se arată în comunicat. De asemenea, se prevede crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), entitate cu personalitate juridică distinctă, ca urmare a divizării parţiale a AFER şi prin absorbţia Organismului de Licenţe Feroviare Român (OLFR). „Ca nou înfiinţată autoritate naţională de siguranţă şi licenţiere pentru transportul feroviar şi cu metroul, ASFR preia de la cele două instituţii (ASFR şi OLFR – anterior organisme din cadrul AFER) activitatea, structura de personal şi patrimoniul din domeniu. Astfel, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română devine responsabilă de respectarea condiţiilor necesare pentru garantarea siguranţei sistemului feroviar din România referitoare la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor acestui sistem, precum şi la calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă aplicabile personalului care contribuie la exploatarea şi întreţinerea sa”, potrivit comunicatului. Ambele instituţii se vor finanţa din venituri proprii. „Procesul de reorganizare contribuie la asigurarea unei activităţi mai suple a celor două instituţii, permite posibilitatea selectării personalului pentru creşterea calitativă a acestuia, contribuie la evitarea creşterii poverii economice pentru operatorii economici din sistemul feroviar şi cu metroul, precum şi la implementarea digitalizării proceselor de depunere şi prelucrare a documentelor”, se mai arată în comunicat.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *