Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți, la RFI, că adoptarea reformei administrației și a măsurilor de relansare economică se va face prin două legi separate și va fi amânată cu „probabil” o săptămână. Prim-ministrul a declarat că încă nu s-a ajuns la un consens în Coaliția de guvernare privind modul de adoptare a acestor legi — fie prin angajarea răspunderii în Parlament, fie prin ordonanță de urgență. Ilie Bolojan a declarat că deși varianta unei OUG este mai rapidă, există riscul ca legile să fie modificate ulterior în Parlament.
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR ar fi trebuit să aibă luni ultima ședință înainte de adoptarea acestor două legi de care depinde bugetul pentru 2026. Nu au reușit însă să ajungă la un consens așa că reforma administrației și măsurile de relansare economică au fost amânate.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți dimineață, că adoptarea legilor este amânată pentru o săptămână.
„Se amână cu probabil o săptămână luarea unei decizii pe tema asta. Până la finalul acestei săptămâni vom lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte de lege vor fi trecute prin Parlament. Există posibilitatea angajării răspunderii sau adoptarea prin OUG. Vom închide acest lucru până la finalul acestei săptămâni în așa încât să putem demara în cel mai scurt timp procedura de promovare a acestor legi”, a spus prim-ministrul.

