În perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2023,

Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu Consiliul Judetean Arges și Muzeul Judetean Arges, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului de reconstituire antică ,,TRANSALVTAVNVSFEST. La porțile Imperiului.

 

“Vă așteptăm în incinta castrului roman Jidova, un loc încărcat de istorie, cel mai important punct de apărare de pe limesul transalutan.

Timp de două zile, vremurile în care revoltele barbare zguduiau frontierele provinciei romane nord-dunărene vor fi readuse la viață în incinta fostului castru, după următorul program:

Sâmbătă, 30 septembrie, între orele 12.00 – 21.00

Duminică, 1 octombrie, între orele 11.00-16.00.

Vor avea loc prezentări tematice, demonstrații militare, pentatlon antic, ateliere interactive și demonstrative – gastronomie antică, fierărie, monetărie, zale, țesătorie, tir cu arcul. Punctul culminant îl va reprezenta bătălia dintre legiunile romane și cele barbare ce se va desfășura sâmbătă seara, de la ora 19.00.

TRANSALVTANVS FEST devine tradiție în rândul evenimentelor de reconstituire istorică, totul pentru un obiectiv esențial asumat de toți partenerii din acest proiect – promovarea limesului transalutan și a celui mai important castru al acestei linii defensive romane.”, a transmis Consiliul Judeţean Argeş.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *