Compania Leoni, care are active și în Argeș, cu serioase probleme financiare, pare să fi găsit un investitor care să îi plătească datoriile și să asigure continuarea activității.
Anul 2022 s-a încheiat pentru Leoni cu vânzări de 5,1 miliarde de euro, aproape egale cu cele din 2021 și cu profit prăbușit.
În acest context, la care se adaugă încercarea nereușită de a vinde divizia Automotive Cable Solutions (BG AM), Leoni a încercat în ultimele luni să găsească soluții pentru a își plăti creditorii.
În ultimele zile, salvatorul companiei pare să fi devenit chiar unul dintre acționari, austriacul Stefan Pierer, care deține deja 20% din acțiunile Leoni.
În conformitate cu declarațiile oficialilor Leoni, Stefan Pierer intenționează să realizeze o injecție de capital de 150 milioane de dolari și să preia o datorie de 762 de milioane de dolari. În același timp, furnizorul german se află în negocieri avansate cu creditorii săi financiari cu privire la un concept de restructurare.

