
Instituția condusă de Marcel Boloș, care, în vara anului trecut, a inițiat o ordonanță de urgență prin care a interzis ca instituțiile și autoritățile publice să achiziționeze mașini, interdicție care a fost, ulterior, prelungită până în data de 31 decembrie 2024, a cumpărat, recent, 16 autovehicule SUV pe benzină și motorină.
Urmează ca alte zece mașini să fie achiziționate, în baza aceluiași acord-cadru, valoarea totală a acestei achiziții ridicându-se la aproape 3 milioane de lei. Afacerea a fost demarată de Ministerul Finanțelor cu două zile înaintea alegerilor locale și europarlamentare din luna iunie și a fost finalizată în 9 august 2024. Conform caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții făcute de Ministerul Finanțelor, acordul-cadru se referă la cumpărarea unor autovehicule SUV cu motor termic de tip M1. Iar, în contextul afacerii, se vorbește despre o cantitate minimă de 6 mașini, la un preț de 19.327,74 de euro fără TVA per bucată, dar și despre o cantitate maximă de 26 de SUV-uri, la un cost total de 2.500.549,5 lei fără TVA, adică de 2.975.648 de lei cu TVA inclusă. Ceea ce înseamnă că, pentru fiecare astfel de mașină de teren cunpărată, Ministerul Finanțelor a fost dispus să cheltuiască, și chiar va plăti, câte 114.448 de lei cu TVA pentru fiecare mașină, adică 23.000 de euro. De asemenea, prin contractul subsecvent încheiat în 9 august, autoritatea contractantă a achiziționat deja 25 autoturisme SUV, rămânând de cumpărat un rest de 10 autovehicule.