Eu zic că ne-am scos! Noul ministru al Educaţiei, Ligia Deca – cea care ieri a făcut o plecăciune nefirească în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, nu e nici pe departe profesionistul de care avea nevoie învăţământul din România. Ziariştii de la Edupedu.ro scriu că Deca nu are niciun fel de experienţă de manageament în educaţie, dar Iohannis a zis că e bună şi a făcut-o ministru.

 

În vârstă de 40 de ani, Ligia Deca este primul ministru al Educaţiei care nu are toate gradele de profesor sau cercetător. Aceasta este lector universitar la SNSPA, unde predă Studii Europene, ea fiind absolventă a Facultăţii de Navigaţie şi Transport Naval de la Universitatea Maritimă Constanţa. De asemenea, mai are un masterat în manageament maritim şi portuar. Ulterior acestor studii, Ligia Deca a obţinut titlul de doctor în ştiinţe politice la Universitatea din Luxemburg.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *