Mălina-Carla Pavel de la Colegiul Naţional «Alexandru Odobescu»  din Piteşti a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026. Aceasta a avut cel mai mare scor dintre participantele din ţările oficiale. 

”Locul I în Europa pentru România la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO) şi al doilea în clasamentul pe ţări (după China, participantă cu statut de invitat), într-o competiţie ce a reunit 247 de concurente din 66 de ţări! Felicitări, Mălina-Carla Pavel, Colegiul Naţional «Alexandru Odobescu» Piteşti, medalie de aur, cel mai mare scor dintre participantele din ţările oficiale; Aida Mitroi, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti, medalie de aur; Carina Maria Viespescu, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti, medalie de aur; Ioana Stroe, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti, medalie de bronz”, au arătat, marţi, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO) s-a desfăşurat anul acesta în Franţa, la Bordeaux, în perioada 9-15 aprilie. Echipa României a fost coordonată de Andrei Eckstein, lector la Universitatea Politehnica din Timişoara, şi Anca Băltărigă, profesor la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *