Situația urșilor de pe Transfăgărășan, dar și din nordul Argeșului, care pun în pericol viața oamenilor a rămas tot la stadiu de „o să”. Niciun ministru nu a avut curaj să ia o decizie drastică în acest sens, toți au făcut comitete și comisii, iar urșii își fac de cap în continuare, atacă oameni, fac dezastru în gospodării, omoară animale, chiar și oameni. Și actualul ministru, USR-ista Diana Buzoianu, a spus astăzi, într-o conferință de presă: „O să avem un plan mult mai mare de măsuri care vor trebui să fie luate”. 
”Acolo ar fi trebuit să fie relocaţi puii de urşi imediat ce a fost împuşcată şi omorâtă ursoaica. Acest lucru nu s-a întâmplat. Din păcate astăzi suntem în punctul în care Direcţia Silvică Argeş spune că nu mai pot fi găsiţi sau că îi caută şi nu pot fi găsiţi aceşti urşi. Eu am convocat conducerea Gărzii Forestiere, Gărzii Naţionale şi Romsilva pentru astăzi la ora 13 să dea răspunsuri foarte clare de ce fac în teritoriu”, a declarat Diana Buzoianu.
Ea a precizat că trebuie rezolvată situaţia urşilor de pe Transfăgărăşan.
”Şi aici de fapt avem o problemă mult mai mare decât cei trei pui de urşi. Avem de fapt o situaţie care se repetă în fiecare an. Pe Transfăgărăşan de fapt problema este foarte cunoscută. În fiecare an acolo sunt urşi, în fiecare an acolo sunt incidente. Sunt aceiaşi oameni care trebuie să gestioneze aceste incidente, care în fiecare an nu reuşesc să gestionez aceste incidente şi noi trebuie să ne uităm  la soluţia mai mare, de ce acolo nu este rezolvată problema cu urşii, de ce nu sunt relocaţi urşii respectivi care au fost măsurile date, câte amenzi au fost date în perioada aceasta, de aia i-am convocat la ora 13, să aflăm exact care este propunerea lor de soluţii pe termen lung inclusiv, nu doar pentru cei trei pui”, a mai transmis ministrul Mediului.
Diana Buzoianu a fost întrebată şi ce se poate face cu urşii care intră în localităţi şi pun în pericol vieţile oamenilor.
”O să avem un plan mult mai mare de măsuri care vor trebui să fie luate, pentru că astăzi câţi urşi avem în România nu pot să fie gestionaţi în momentul de faţă. Niciun stat european nu are atâţia urşi cât are România. Va trebui să luăm nişte măsuri, dar vor trebui să fie nişte măsuri luate cu cap. Vor trebui să fie nişte măsuri care să fie şi cu garduri electrice şi cu posibilitatea autorităţilor din local să intervină acolo unde există un risc pentru populaţie”, a explicat Diana Buzoianu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *