Pensiile vor fi plătite ȋnainte de Paşte, după cum a anunţat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Astfel, Casa Națională de Pensii urmează să vireze, până pe 30 aprilie, fondurile către Poșta Română și către bănci. Ȋn acelaşi context, poștașii nu vor avea liber pe 2 și 3 mai, pentru a vira pensiile.

”Pensiile afectene lunii mai se plătesc înaintea sărbătorilor Pascale. Devansarea plății pensiilor înainte de sărbătorile de Paște presupune un efort susținut pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, colegilor din minister, Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenții și, nu în ultimul rând, reprezentanților Poștei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a declarat ministrul Simona Bucura – Oprescu., potrivit Stiripesurse.ro.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *