România este departe de adoptarea monedei euro, avertizează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Deși Banca Națională este pregătită să reia pregătirile pentru trecerea la euro, țara nu îndeplinește în prezent niciun criteriu necesar, iar prioritatea rămâne corecția fiscală și stabilitatea economică.

Banca Naţională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu necesar, iar trecerea la euro este un proces politic şi social complex, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Este foarte bună (discuţia despre trecerea la euro – n.r.). Banca Naţională a sprijinit şi în trecut, inclusiv printr-un adevărat secretariat pentru trecerea la euro. Până prin 2018 aici, în sala asta, aveau loc şedinţele Comitetului de Trecere la Euro. Am mai spus de câteva ori. Noi am ajuns atunci, în discuţiile 2011-2012, am ajuns şi la detaliu, pe unde să intre maşinile cu numerar în ţară şi care să fie sucursalele care au depozite mari şi unde să postăm, ca să spunem aşa, să aşezăm stocul de numerar”, a spus Isărescu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *