Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, astăzi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, în care a făcut referire la jertfa eroilor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, dar și la contextul actual când Ucraina este bombardată de Rusia.

„Tansmit salutul meu și urările de bine, sănătate si viață lungă celor care ne-au învățat să prețuim libertatea, supraviețuind cumplitelor orori ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, orori pe care noi, astăzi, cu greu ni le putem imagina.

Cinstim memoria celor care au pus Țara mai presus de propria viață și aducem un omagiu etern în această zi din Săptămâna Luminată, celor care au scris cu sânge istoria recenta a României.

Generația noastră are privilegiul de a învăța aceste lecții de viață direct de la veteranii de război, iar noi, la rândul nostru, vom transmite copiilor și nepoților noștri că libertatea lor de a trăi, de a visa și de a iubi poarta prețul plătit de înaintașii noștri, cu libertatea, iubirea, visele și viața lor.

Conflictul din Ucraina, ilegitim si neprovocat, trezește în noi oroarea și suferința bunicilor noștri. Cine și-ar fi închipuit, oare, că la peste șapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pacea Europei va atârna iarăși de un fir de ață.

Am văzut la vecinii noștri cum arată case, blocuri, străzi, parcuri, amintiri, familii, vieți – toate distruse de gloatele și bombele rusești.

Aceasta ultimă formă a lipsei de umanitate nu poate rămâne nepedepsită. Este datoria morală pe care o avem astăzi, nu doar față de poporul ucrainean, ci și față de generațiile viitoare.

Solidaritatea necondiționată a partenerilor europeni și NATO, precum și deschiderea cu care românii i-au primit în casele lor pe cei plecați din calea războiului ne-au arătat încă odată că pacea și umanitatea vor răzbi de fiecare dată în fața întunericului.

Dragi camarazi, predați aceste file de istorie copiilor voștri și copiilor copiilor voștri. Viitorul lor depinde de alegerile noastre de astăzi.

Distinși veterani de război, invalizi și văduve de război,

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru Patrie şi pentru poporul român!

De Ziua Dumneavoastră, personal şi în numele Guvernului României, vă salut camaraderește și va urez sănătate și viață lungă!”, arată mesajul premierului.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.