Generalul  Gheorghiţă Vlad este noul şef al Statului Major al Apărării, care ȋi urmează generalului argeşean Daniel Petrescu. Ceremonia de învestire a noului șef al Apărării a avut loc la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București.

Generalul Daniel Petrescu a predat generalului Gheorghiță Vlad, Drapelul de luptă al Statului Major al Apărării și comanda structurii de forțe a Armatei României.

„Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa la acest moment important al Statului Major al Apărării şi, implicit, pentru evoluţia mea în carieră ca şi ostaş al ţării. (…) Prin preluarea Drapelului de Luptă îmi asum onoranta responsabilitate de a îndeplini la cel mai înalt nivel al abilităţilor comanda structurii de forţe. (…) Rămân înscris pe traseul continuităţii, acela al accelerării consolidării capacităţii de luptă a structurii de forţe a Armatei României. Rămân angajat în procesul de modernizare a marilor unităţi şi unităţilor, astfel încât să asigure capacitatea maximă de reacţie în cadrul naţional şi în context aliat, indiferent de situaţia de securitate”, a declarat generalul Gheorghiţă Vlad., potrivit Stiripesurse.ro.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.7 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *