Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era în august 2024 de 1.268.221, cu 23.571 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024, potrivit datelor publicate de Ministerului Finanţelor (MF).
În administraţia publică centrală lucrau în august 2024 un număr de 801.002 de salariaţi bugetari, dintre care 586.358 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (mai puţini cu 22.247 angajaţi, comparativ cu ianuarie 2024).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, 276.965 ( minus 25.415 faţă de ianuarie 2024), Ministerul Afacerilor Interne – 124.133 (plus 682), Ministerul Apărării Naţionale – 77.294 (plus 3.258), Ministerul Finanţelor – 24.601 ( minus 228) şi Ministerul Sănătăţii -17.877 ( minus 363).