Ieri, prefectul de Argeş Radu Perianu a făcut-o lată! Nu e prima dată, are luni de zile în care exersează (instituţional sau pe persoană fizică) tot felul de gafe, deşi e om cu şcoală multă. În această perioadă, şcolile din Piteşti şi din Argeş se află în „Săptăma Verde”, în care învaţă cum să protejeze natura, printr-o serie de activităţi menite să-i ajute pe elevi să conştientizeze care sunt responsabilităţile care le revin. Şi deci s-a gândit şi Perianu să faciliteze o astfel de activitate pentru copiii din clasele a III-a şi a IV-a, de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Piteşti…
Iar şcoala nu a fost aleasă întâmplător. Directoarea unităţii de învăţământ este liberală şi chiar au făcut parte din gaşca puciştilor care au cerut mazilirea lui Adrian Miuţescu de la conducerea PNL Argeş. Deci e valabilă femeia…
Dincolo de implicaţiile politice ale directoarei, elevii au învăţat cum se acordă primul-ajutor, că aşa a vrut prefectul. Pe lângă faptul că nişte copii de 9-10 ani nu pot înţelege şi mai ales nu pot practica manevre de prim-ajutor, tema nu este pentru „Săptăma Verde”. Aşa cum îi spune numele elevii puteau face activităţi în natură, învăţând şi explorând mediul înconjurător, nu în biroul prefectului.
Să-i înveţi pe copii să facă respiraţie buşon la buşon, ba chiar să implici şi echipa SMURD arată că îţi pasă doar să bifezi o activitate. Sigur, elevii au fost fascinaţi, după cum chiar prefectul a scris Radu Perianu pe Facebook, dar activitatea era mult mai potrivită pentru elevi de clasele a VII-a şi a VIII-a, chiar de liceu. Totuşi ce să faci când decizi pe linie de partid???

