Proiect realizat de Consiliul Judeţean Argeş, Centrului de zi şi locuinţe protejate pentru persoanele cu dizabilităţi a fost dată în folosinţă în luna mai şi în prezent se află aici 24 de pacienţi. În toate aceste luni, oamenii au beneficiat de servicii medicale şi de asistenţă socială la cele mai înalte standarde, dar au avut parte şi de un colectiv cu totul special, care, împreună cu directorul interimar, dr Claudia Radu, au făcut din acest centru o oază de afecţiune şi apreciere pentru pacienţi.
Astăzi, conducerea centrului a decis să organizeze un picnic pentru persoanele cu dizabilităţi care sunt îngrijite aici, cu ajutorul banilor obţinuţi din diverse sponsorizări.
Medicul Claudia Radu, a decis să facă din acest centru un exemplu de bune practici, dar şi un centru în care persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de o atmosferă familială pe lângă serviciile de psihologie, kinetoterapie, energoterapie şi întreaga gamă de servicii sociale.
Sunt 24 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază aici de tot ce au nevoie şi, mai mult decât atât, de un mediu care le oferă bucurie şi afecţiune în fiecare zi. Directorul centrului, dr Claudia Radu, a povestit că nu este primul eveniment organizat pentru oamenii de aici şi nici nu va fi ultimul. De Sf. Maria, a organizat, după slujba religioasă la care au fost prezent pacienţii centrului, o excursie la Grădina Zoologică din Piteşti, care i-a încântat şi pregăteşte acum o drumeţie la munte pentru ca fiecare pacient de la centru să se simtă bine, iubit şi apreciat. Persoanele cu dizabilităţi de la centrul din Băbana au fost la picnic împreună cu angajaţii centrului şi conducerea acestuia, Tatiana Eftimie, director DGASPC Argeș, dar şi cu vicepreşedintele CJ Argeş, Adrian Bughiu, bucurându-se împreună de o zi perfectă.


