În data de 29.02.2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești au desfășurat o acțiune inopinată pe strada Exercițiu din municipiul Pitești, având ca scop verificarea modului de ocupare a domeniului public, respectiv deținerea și respectarea acordurilor eliberate de Primăria Municipiului Pitești.

„Au fost verificați peste 20 de agenți economici, fiind identificate mai multe persoane care desfășurau comerț ambulant neautorizat, având amplasate mese și ambalaje, fără a deține documente legale.

Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform H.C.L. nr. 283/2021, pentru „exercitarea activității de comerț pe domeniul public, fără a deține acordul autorităților administrației publice locale”, valoarea acestora fiind cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.

Acțiunile de acest fel vor continua pe toată perioada următoare”, transmite Primăria Pitești.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *