Pitești Triathlon Team, având sprijinul Primăriei Pitești, organizează duminică, 15 mai 2022, cel mai mare eveniment de alergare din oraș, care va include: semimaraton (21 km), cros (10 km) și cursă populară (5 km). Dacă vrei să participi, înscrie-te până pe 7 mai, accesând link-ul : https://pitestitriathlon.ro/pitesti-triathlon/inscrieri/
.
Startul și finișul competiției vor fi în Piața Primăriei Pitești.
Pitești Half Marathon se dorește a fi cel mai mare eveniment de alergare pe șosea din orașul nostru, completând astfel seria de evenimente „Pe Argeș în jos”.
Scopul organizării evenimentului este de a promova mișcarea în aer liber ca stil de viață și de a încuraja oamenii din comunitatea noastră să includă sportul în rutina zilnică, practicându-l în mod responsabil.