Utilizarea ChatGPT în triajul pacienților este ultima propunere liberală în domeniul medical, în urma observației că ”inteligența artificială este utilizată din ce în ce mai des în toate sectoarele economice, inclusiv cel al sănătății”.
Într-o interpelare parlamentară către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, deputatul PNL Mugur Cozmanciuc remarcă faptul că ”Un grup de cercetători ai Universității Cambridge au testat ChatGPT 4 în raport cu cunoștințele medicilor aflați în diferite etape ale carierei lor. Programul de IA a obținut un scor de 69% atunci când a fost testat într-un examen simulat cu 87 de întrebări. Aproximativ 374 de întrebări de oftalmologie au fost folosite pentru a instrui ChatGPT 4. Rezultatele au fost pozitive și s-a ajuns la concluzia că ChatGPT ar putea fi într-adevăr utilizat pentru triajul pacienților cu probleme oftalmologice, afirmă academicienii de la Universitatea Cambridge.
Față de cele prezentate mai sus, vă rog să precizați în răspunsul dumneavoastră:
1. Ar fi posibilă introducerea IA în spitalele din România pentru triajul pacienților, în special atunci când personalul medical este insuficient?
2. La ce alte specializări ar putea fi folosit ChatGPT pentru procesul de triaj?” solicită liberalul.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *