România avea la finalul anului trecut circa 19 milioane de locuitori, arată datele provizorii din Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2021 publicate în această dimineaţă de INS, cu 20% mai mulţi faţă de prima ediţie a recensământului din 1948. Recensământul populaţiei din ianuarie 1948 a fost primul recensământ efectuat în condiţiile noului sistem politic, care a înregistrat populaţia ţării la structura teritorială după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Datele arată că în 11 judeţe din România sunt acum mai puţini locuitori decât după război, cea mai mare scădere în perioada analizată fiind înregistrată în Teleorman, de 34%. Astfel, dacă în 1948 în Teleorman erau circa 487.400 de locuitori, acum nu mai sunt decât 323.500 de locuitori. Mehedinţi, Sălaj, Caraş-Severin şi Giurgiu sunt de asemenea judeţe care au acum mai puţini locuitori decât în 1948.

Argeșul este pe locul 13 în acest clasament. Astfel, dacă în 1948 populația județului era de 448.998 de persoane, în 2022 s-a ajuns la o populație de 569.932 de persoane, ceea ce reprezintă o creștere de 27%. Totuși, așa cum am mai arătat, față de 2011, populația județului Argeș a scăzut cu peste 40.000 de persoane, declinul demografic fiind evident.

La polul opus, anumite judeţe din România au avut o creştere semnificativă a populaţiei. Astfel, Ilfovul şi-a triplat populaţia în perioada 1948-2021. Constanţa avea la finalul anului trecut aproape 655.000 de locuitori, dublu faţă de 1948. Braşov, Iaşi şi Bucureşti au crescut la rândul lor cu 82%, 76%, respectiv 67%.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *