Premierul Marcel Ciolacu le transmite profesorilor că trebuie să se implice serios pentru a pregăti elevii, reamintindu-le faptul că Guvernul le-a mărit salariile, ca urmare a grevei din lunile mai-iunie 2023. “Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditații”, a spus Ciolacu.

“Sunt un om care își respectă promisiunile. Am discutat cu profesorii atunci când își strigau nemulțumirile în stradă. Împreună am găsit soluțiile corecte, nu doar pentru a reda demnitate acestei profesii, dar și pentru a recompensa la adevarata valoare munca depusă în formarea noilor generații. Statul, prin Guvernul pe care îl conduc a înțeles foarte bine cât de importantă este educația dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investițiile masive în infrastructura școlară și în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toți elevii, extinderea sistemului de învățământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi.

Vă spun cu mâna pe inimă aștept și de la reprezentanții sistemului de educație să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români. Simpla prezență în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditații, și de îndrumare a tinerilor astfel încât inclusiv din școală aceștia să plece cu baze solide de cunoștințe și cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conștient și de limitările existente încă în sistemul nostru de învățământ. Le cer însă profesorilor să-și facă meseria așa cum trebuie s-o facă și nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar și performanța. Profesorii care muncesc, care își fac corect meseria trebuie și vor fi răsplătiți”, a spus Ciolacu, potrivit Edupedu.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *