Printre modificările din Noul Cod Fiscal se numără deduceri pentru tinerii părinţi care muncesc, dar şi limitarea bonusurilor şi a primelor, precum şi creşterea accizelor pentru alcool şi tutun.
Noul Cod Fiscal 2022 vine cu modificări importante pentru toţi românii. Printre facilităţile prevăzute de noua lege se numără şi faptul că beneficiile extra-salariale nu vor putea depăşi 33% din salariul lunar.

Decizia de limitare a fost luată pentru a stopa cazurile de români plătiţi pe salariul minim şi care primeau facilităţi sau tichete cadou pentru care nu se plătea impozit şi astfel se obţinea un venit total mai mare.

În cazul angajaţilor part-time, contribuţiile vor fi plătite la nivelul salariului minim. Până acum, aceştia achitau contribuţii în funcţie de venituri.
Pentru domeniul HoReCa se elimină impozitul specific, astfel că firmele vor plăti un impozit de cel puţin 1% din cifra de afaceri.

Totodată, Noul Cod Fiscal prevede scăderea plafonului pentru IMM-uri la 500.000 de euro, echivalentul în lei, faţă de un milion de lei cât era până acum.

Plafonul a fost modificat şi pentru angajaţii din domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi industria alimentară. Astfel, pentru veniturile care depăşesc 10.000 de lei se vor plăti contribuţii la sănătate şi pensii. Până acum, suma maximă pentru care se acordau facilităţile fiscale era de 30.000 de lei.
O altă modificare importantă se referă la deducerile pentru angajaţi.

„Deducerea personală de bază se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului.
Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:

Se acordă o deducere de 15% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul de 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului”, se arată în Noul Cod Fiscal.

De asemenea, părinţii pot primi deducere de 100 de le lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învăţământ.

Începând cu 1 august 2022, acciza pentru tutunul conţinut în produse din tutun încălzit creşte la 594,97 lei pe kilogram faţă de taxa actuală de 438,80 lei pe kilogram.

Din 2023, urmează creşteri uriaşe de accize pentru tutunul încălzit, după cum urmează:

începând cu 1 august 2022: tutunul conținut în produse din tutun încălzit: 594,97 lei/kg și lichid care conține nicotină: 0,64 lei/ml;
începând cu 1 aprilie 2023: tutunul conținut în produse din tutun încălzit: 834,63 lei/kg și lichid care conține nicotină: 0,72 lei/ml;
începând cu 1 aprilie 2024: tutunul conținut în produse din tutun încălzit: 1.094,93 lei/kg și lichid care conține nicotină: 0,81 lei/ml;
începând cu 1 aprilie 2025: tutunul conținut în produse din tutun încălzit: 1.146,62 lei/kg și lichid care conține nicotină: 0,91 lei/ml;
începând cu 1 aprilie 2026: tutunul conținut în produse din tutun încălzit: 1.198,28 lei/kg și lichid care conține nicotină: 1,03 lei/ml.

 

Sursa: Antena3.ro

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *