Tinerii fermieri care își caută terenuri agricole suplimentare pe care să le lucreze primesc o veste bună din partea statului. Agenția Domeniilor Statului se pregătește să lanseze o nouă etapă a programului ”tânărul fermier”, prin care va scoate la licitație terenuri agricole din 17 județe ale țării.

Licitațiile urmează să înceapă efectiv la începutul lunii viitoare, cel mai probabil în jurul datei de 6 mai, susține directorul general al ADS, George Sava.

”Avem deja 17 județe în care vom lansa programul tânărul fermier, avem suprafețele deja clasificate din punct de vedere a categoriei de folosință, avem terenuri arabile, avem pășuni, fânețe, vii, livezi și, bineînțeles, anumite porțiuni de terenuri neagricole. Probabil în jurul date de 6 mai, cel târziu, va fi lansată această etapă.

Avem suprafețe pe Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea, suprafețe de teren pe care le punem la dispoziția tinerilor fermieri care doresc să obțină o suprafață de până în 50 de hectare. Aceasta este limita maximă pe care o pot obține tinerii fermieri în urma licitațiilor organizate de către ADS”, a precizat George Sava pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *