Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna decembrie, a patra campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești.
Campania se derulează începând de joi, 12 decembrie, ora 14:00, până vineri, 13 decembrie, ora 13:00.
Piteștenii pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție în următoarele puncte de colectare:
-Trivale, Complex II, P.T. 608;
-Găvana, Complex Albina, Bl. D12-B21;
-Zona Nord (Nicolae Bălcescu) Bl. L2, Sc. D;
-Popa Șapcă, Bl. D13-Z3, P.T. 405;
-Craiovei-Negoiu;
-Tudor Vladimirescu Bl. D4-P20.
Deșeuri care se pot depozita în containerele puse la dispoziție: mobilier, canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, covoare, preșuri, carpete, etajere, comode, mese de cafea, mese de toaletă, rafturi, echipamente electrice și electronice, televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc.
Este strict interzisă depozitarea deșeurilor provenite din construcții și demolări, vegetale, periculoase, reziduale, reciclabile, componente auto (ex:parbrize, anvelope) etc.
Abonații casnici pot opta pentru predarea deșeurilor voluminoase și DEEE, direct din fața porții, în baza unei solicitări. Solicitările de colectare se vor face la numărul de telefon 0248/636 535 până în data de 12 decembrie, ora 14:00, urmând a fi ridicate în intervalul 16-20 decembrie.
Pentru informații suplimentare despre această campanie, adresați-vă operatorului, la numărul de dispecerat: 0248/636 535.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *