S. C. Distribuție Oltenia aduce la cunoștință publicului că s-au montat, din fonduri proprii, peste 1100 de plăcuțe de avertizare, dintre care 306 sunt pe stâlpii aflați în apropierea zonelor utilizate pentru pescuit, în localitățile: Albeștii de Argeș, Albota, Arefu, Bradu, Buzoești, Călinești, Câmpulung, Căteasca, Cicănești, Costești, Curtea de Argeș, Leordeni, Lerești, Lunca Corbului, Merișani, Mioveni, Mozăceni, Pitești, Poiana Lacului, Slobozia, Stolnici, Ungheni, Valea Mare.

 

Aceste informări, care cuprind reguli aplicate în conduita cetățenilor în apropierea rețelelor electrice, au fost transmise și preluate și de către presa locală.

În Pitești, au fost montate plăcuțe de avertizare la un număr de 25 stâlpi, cu recomandarea de a fi respectate normele de siguranță din preajma rețelelor electrice, care sunt menite să asigure evitarea rănirilor grave sau chiar a accidentelor ce pot duce la deces:

  • În cazul construcțiilor și lucrărilor executate în preajma rețelelor aeriene de distribuție, zona minimă de siguranță este de 3 m, considerând săgeata sau deviația minimă a conductoarelor, în cazul rețelei electrice cu tensiunea nominală mai mică sau egală cu 110 kV.
  • Această distanță trebuie respectată inclusiv în timpul utilizării unor pârghii metalice înalte în apropierea rețelei electrice, existând oricând riscul creării unui arc electric care poate duce la electrocutarea și decesul persoanelor care manevrează pârghiile.
  • Înainte de executarea unor lucrări de construcții, reparații etc, derulate în preajma rețelelor electrice, este OBLIGATORIE anunțarea operatorului de distribuție prin depunerea unei cereri de solicitare aviz de amplasament. Mai multe informații se pot găsi pe pagina de internet https://www.distributieoltenia.ro, secțiunea Informații Utile – Obținerea avizelor de amplasament.
  • Se interzice amplasarea de construcții noi în culoarul de funcționare al unei linii electrice aeriene (LEA), iar în cazul apropierilor între acestea se respectă o distanță minimă pe orizontală între axul liniei electrice și orice parte a construcției, de 1,5 x înălțimea celui mai înalt stâlp din apropiere sau înălțimea construcției, oricare dintre acestea este mai mare.
  • Parametrii de lățime a culoarelor de trecere (funcționare) pentru liniile electrice aeriene de distribuție sunt următorii:

– 24 m, pentru LEA cu tensiuni între 1 și 36 kV;

– 32 m, pentru LEA cu tensiunea de 110 kV.

Sunt interzise următoarele acțiuni în imediata vecinătate a rețelelor electrice aeriene, deoarece acestea pot să conducă la accidente prin electrocutare:

  • Să se înființeze plantații sau vegetație forestieră în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără acordul operatorului de distribuție;
  • Atingerea, tăierea sau tunderea pomilor care pot să ajungă accidental în contact cu rețeaua electrică sau să se amorseze arc electric;
  • Realizarea unor construcții improvizate sau forarea puțurilor de apă;
  • Organizarea unor întruniri sau jocuri sportive;
  • Pescuirea în locuri care nu sunt special amenajate;
  • Deplasarea sau manevrarea utilajelor, sculelor, uneltelor (de transport, de pescuit, săpat etc.) sau a altor echipamente de dimensiuni mari care pot atinge conductoarele rețelelor electrice, chiar dacă acestea sunt considerate izolante.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *