Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a publicat în consultare publică un proiect de ordin care prevede modificarea sistemului de taxare pe drumurile publice a mașinilor, prin introducerea unor tarife diferențiate în funcție de categoria vehiculului și nivelul emisiilor poluante. Proiectul stabilește că valoarea taxei, cunoscută sub denumirea de rovinietă, va fi calculată pe baza mai multor criterii: categoria vehiculului, clasa de emisii EURO și perioada de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Sistemul urmărește implementarea principiului european „poluatorul plătește”, ceea ce va duce la scumpirea rovinietei în funcție de nivelul poluării.

 

Noile categorii includ autoturismele, vehiculele pentru transport marfă de până la 3,5 tone și vehicule pentru transport persoane cu mai mult de 9 locuri. În funcție de norma de poluare, acestea vor fi încadrate în trei clase: EURO VI, EURO V-IV și EURO III-0. Vehiculele electrice vor beneficia de cele mai reduse tarife, fiind încadrate similar categoriei EURO VI. Banii mai mulți colectați de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu vor rămâne însă în bugetul său pentru întreținerea drumurilor,

Conform proiectului, noile reguli ar urma să fie aplicate de la 1 iulie 2026. Deși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va încasa mai mulți bani, ei nu vor rămâne în contul său pentru că Guvernul vrea să astupe găurile financiare cu ei. Practic, de la 1 septembrie, jumătate din aceste încasări, care vor fi completate cu sumele provenite din introducerea sistemului TollRO pentru mașinile de mare tonaj, se vor face venit la bugetul de stat. Rovinieta a fost introdusă în România în anul 2002 ca o taxă de utilizare a infrastructurii. Scopul principal al acesteia este de a finanța întreținerea, modernizarea și construcția rețelei de drumuri naționale, autostrăzi și drumuri expres, dar acum, disperat să colecteze mai mulți bani la buget, Guvernul deturnează sensul pentru care a fost introdusă această taxă.

Potrivit proiectului, pentru autoturisme, tarifele anuale vor varia între 254 și 330 de lei, în funcție de nivelul de poluare. Pentru vehiculele de transport marfă de până la 3,5 tone, costurile anuale vor fi cuprinse între 579 și 753 de lei. În cazul autobuzelor și al vehiculelor mari pentru transport persoane, taxele pot depăși 4.400 de lei anual pentru cele mai poluante categorii.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *