
Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC), afiliat la Federația PUBUSIND – membră a Blocului Național Sindical – BNS, reclamă faptul că nivelul de salarizare din registrul comerțului este aferent anului 2018 și solicită salarii la nivelul angajaților din Justiție, minister la care instituția este subordonată. Amintim că Registrul Comerțului a realizat în ultimul an două reforme majore – una este modernizarea portalului ONRC, situație care a dus la numeroase probleme pentru antreprenori, dar și muncă în plus și peste program pentru angajați, iar cea de-a doua abia a început să fie implementată, respectiv „simplificarea” codurilor CAEN, despre care unii antreprenori spun că mai mult îi încurcă.
„Ce nu înțelegem noi și nu putem accepta este de ce salariații de la registrul comerțului sunt din nou afectați! Instituția Registrului Comerțului din România are un rol esențial în funcționarea economiei României, mai ales dacă ținem cont de faptul ca registrul comerțului prin atribuțiile sale este de importanță vitală.
Este adevărat că urmare a ultimelor măsuri dispuse la nivel guvernamental, numai colegii noștrii specialiști IT – sunt afectați (au o pierdere financiară destul de importantă), dar să nu uităm ca nivelul de salarizare din instituție este cel mai mic din sistemul bugetar”, arată sindicaliștii din registrul comerțului.
Aceștia spun că rămân în continuare cu venituri diminuate nu numai urmare a inflației din acest an, dar mai ales de ceea ce urmează în economie.