Lovitură grea din partea DNA! Soacra și socrul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au fost reținuți pentru 24 de ore, ȋn această dimineaţă. Procurorii au găsit asupra soacrei suma de 50.000 de euro care ar fi urmat să fie dată judecătoarei ca tranșă dintr-o sumă mai mare, de 100.000 de euro. Soacra cerea condamnare mai blândă pentru ginerele ei.
Potrivit G4media.ro, soacra primarului Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant, ieri, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința definitivă într-un dosar de corupție pe data de 24 noiembrie la Curtea de Apel Cluj.
”Habar n-am despre ce e vorba. Deci mi se pare o prostie… Dacă a făcut aşa ceva, oricum n-a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale, cât de drastice, că lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi. Mi se pare o chestie care un om normal n-are cum să o facă, adică trebuie să fii tâmpit… Lăsaţi-mă să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce e vorba… acum am aflat, de două minute (…) cu soacra n-am vorbit… de când m-am însurat. Că n-am vreme, stă în alt oraş, nu stă în Baia Mare”, a declarat, pentru Antena 3, Cătălin Cherecheş.