Spitalul de Recuperare Brădet, județul Argeș – concurs angajare

1 (un) post medic specialist recuperare medicină fizică și de reabilitare, nivel de studii (S), poziția nr. 67 în ștatul de funcții al unității sanitare, post contractual vacant de execuție, cu normă întreagă, în cadrul Secției Recuperare Medicală II, perioadă nedeterminată (durată timp de lucru 7 ore per zi, 35 ore per săptămână) ; Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul /examenul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fișei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcția vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform ștatului de funcții, astfel :
Medic specialist recuperare medicină fizică și de reabilitare:
studii superioare finalizate cu diplomă de licență în medicină generală;
stagiul de rezidențiat în specialitate, finalizat în specialitatea postului;
examen absolvit de medic specialist în specialitatea postului ;
certificat de membru al organizației profesionale, respectiv Colegiul Medicilor, cu avizul anual de liberă practică (valabil 2026) ;
Certificat de medic specialist în specialitatea medicină fizică și de reabilitare eliberat de Ministerul Sănătății;
asigurare de malpraxis în termen de valabilitate (valabil 2026); În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului pentru ocuparea unui post contractual vacant .
Dosarele de înscriere se depun la compartimentul juridic/compartimentul runos aparținând Spitalului de Recuperare Brădet județul Argeș, unitate sanitară situată în localitatea Brăduleț, sat Brădetu, strada Principală nr.73-H, județul Argeș după programul luni–vineri orele 9,00 – 14,00 până la data de 14.01.2026, orele 15,30.
Prezentul anunț, alături de calendar, bibliografie, tematică, fișă post, O.M.S.166/2023, etc, se vă supune afișajului la avizierul unității sanitare și pe site-ul spitalului www.spitalbradet.ro, presă; de asemenea, anunțul de concurs se va publica pe site-ul Ministerului Sănătății; anunțul privind concursul se va înainta pentru publicare către portalul posturi.gov.ro prin intermediul adresei de email posturi@gov.ro. Alte relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului de Recuperare Brădet, localitatea Brăduleț, sat Brădetu, jud.Argeș sau la telefon 0248/ 267755 (6) interior 244 compartimentul juridic sau compartiment runos.
Tematica de concurs este cea stabilită pentru examenul de medic specialist recuperare medicină fizică și de reabilitare și poate fi găsită pe site-ul Ministerului Sănătății la rubrica Examene și Concursuri Naționale .
Precizăm, locul desfășurării concursului/examenului va fi, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, Secția Recuperare Medicală, str.Tabaci 1, 200642, Craiova, județul Dolj. BIBLIOGRAFIE 1. A. Nica – Compendiu de medicină fizică şi recuperare, Ed. Univ. C. Davila, 1998
2. A. Nica – Compendiu de ortezare, Ed. Univ. C. Davila, 2000
3. T. Sbenghe – Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Ed. Med., 1987
4. I. Kiss – Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală, Ed. Med., 1999
5. I. Onac – Biostimulare cu radiaţia laser, 2001
6. A. Rădulescu – Electroterapie, Ed. Med., 1993
7. C. Popa – Tratat de Neurologie, Ed. Med., 1997
8. D. Popa – Terapia ocupaţională pt. aparatul locomotor, Ed. Univ. Oradea, 2000
9. Cura balneo-climaterică. Indicaţii şi contraindicaţii, Ed. Med., 1986
10. L. Gherasim – Tratat de Medicină Internă, vol.I 11. M. Jianu – Ortopedie şi traumatologie pediatrică, 1995.
11. M. Jianu – Ortopedie și traumatologie pediatrică,1995
NOTĂ: Pentru toate subiectele se vor folosi cursurile catedrei de specialitate.
În vederea înscrierii pentru concurs, a cărui publicitate a fost asigurată conform legii, candidații vor depune la sediul Spitalului de Recuperare Brădet, str. Principală nr.73-H localitatea Brăduleț, sat Brădetu, județul Argeș, un dosar cuprinzând următoarele documente:
a)formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice (HG nr. 1.336/2022);
b)copia de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici stomatologi, farmaciști și, respectiv, adeverința de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c)copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătățîi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România;
e)acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de invățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h)adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
k) curriculum vitae, model comun european.
Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) și f) sunt valabile 3 luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului pentru ocuparea unui post contractual vacant .
Copiile de pe actele prevăzute la alin. (2 ) lit. b), c), i) și j) precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (6) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „ conform cu originalul “ de către secretarul comisiei de concurs.
Condițiile privind vechimea sunt conform Ordin nr.1470/2011, pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcțiii, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare .

Calendar concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului contractual vacant, medic specialist medicină fizică și de reabilitare:
Nr. Crt. Activitate Data
1.Termen limită depunere dosare la registratura unității sanitare 14.01.2026 până la orele 15,30 ;
2.Selecția dosarelor de concurs, stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activitățîi profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) 16.01.2026, orele 11, 00,
3.Afișarea rezultatelor selecției dosarelor și punctajului rezultat din analiza și evaluarea activitățîi profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) 16.01.2026, orele 15,30;
4.Termen pentru depunere contestațîi privitor selecția dosarelor de concurs, stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activitățîi profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) 19.01.2026, orele 9,00 – 15, 00;
5.Soluționarea contestațiilor cu privire la selecția dosarelor de concurs, stabilirea punctajului rezultat din analiză și evaluarea activitățîi profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) și afișarea rezultatului la soluționarea contestațiilor 20.01.2026, orele 11, 00 -15,00;
6.Proba scrisă, 27.01.2026, ora 11.00;
7.Afișarea rezultatelor la proba scrisă, 27.01.2026, orele 15, 30;
8.Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele probei scrise 28.01.2026, orele 9,00 – 15, 00
9.Soluționarea și afișarea rezultatelor la contestații cu privire la rezultatele probei scrise 29.01.2026, ora 11.00;
10.Proba clinică sau practică, 03.02.2026, orele 11,00;
11.Afișarea rezultatelor la proba clinică sau practică, 03.02.2026, orele 15,30;
12.Termen pentru depunerea contestațiilor privind rezultatul la proba clinică sau practică 04.02.2026, între orele 9,00 -15, 00;
13.Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la contestații privind rezultatul la proba clinică sau practică 05.02.2026, ora 11, 00;
14.Afișarea rezultatului final, 06.02.2026, orele 15,30.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *