Persoanele interesate vor putea obține o carte de identitate provizorie până la eliberarea unui act de identitate în mai multe situații, după cum apare într-un proiect de ordonanță pus în dezbatere de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Astfel, se va putea solicita o carte de identitate provizorie până la obținerea unui nou act de identitate solicitat și în urma schimbării domiciliului sau a denumirii străzii.
Proiectul de ordonanță de la MAI vizează modificarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

La modul concret, schimbările propuse acum vor permite solicitarea unui document provizoriu de identitate în mai multe situații decât în prezent.

Practic, la situațiile existente acum în care se poate emite o carte provizorie de identitate până la eliberarea unui act de identitate (carte de identitate, carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate) se mai adaugă și situațiile în care acesta a fost solicitat ca urmare a schimbării sau încetării valabilității domiciliului, dar și a schimbării denumirii sau rangului localităților și străzilor, a renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, a înființării localităților sau străzilor.

De asemenea, apar schimbări și în cazurile în care minorii trebuie să facă dovada adresei de domiciliu. Mai precis, în cazul emiterii unui act de identitate unui minor, declarația pe propria răspundere a solicitantului nu va mai fi necesară, deoarece dovada adresei de domiciliu, în cazul minorilor, se face cu actul de identitate al părintelui.

În plus, în situația în care minorii sunt găzduiți în instituții de ocrotire ori centre de servicii sociale care nu se află în administrarea autorităților administrației publice locale, dovada adresei de domiciliu se face în baza altor acte (acte privind titlul locativ, declarația scrisă a găzduitorului etc.).

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *