Un bebeluş de 7 luni, din judeţul Braşov, care a fost diagnosticat cu rujeolă, a murit. El ar fi luat virusul de la fratele său, în vârstă de 3 ani, care nu era vaccinat. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babes din Bucureşti, dr. Simin Aysel Florescu, a declarat cu privire la acest caz:
“Este îngrozitor că se mai poate întâmpla ceva de genul acesta, un deces din cauza unei boli perfect vaccinabile, cu vaccin arhicunoscut de zeci de ani. Aşa ceva nu ar fi trebuit să se mai întâmple, dar uite că se întâmplă şi asta se întâmplă din cauza faptului că acoperirea vaccinală la noi a scăzut foarte mult din multiple motive. Dar este absolut tragic că în zilele noastre, în condiţiile medicinei moderne, în condiţiile în care avem atât de multe cunoştinţe şi ştim că aceste vaccinuri sunt sigure, şi ştim, pe de altă parte, că rujeola este o boală foarte contagioasă şi care se transmite extraordinar de repede, mai ales între membrii aceleiaşi familii şi între cei nevaccinaţi. În aceste condiţii totuşi se mai poate întâmpla aşa ceva. Este de neconceput pentru un medic. Şi cred că este la fel de neconceput şi pentru toţi ceilalţi oameni”, a declarat Simin Aysel Florescu, la Medika TV., potrivit G4Media.ro.

