Primarul comunei Bălilești, Victor-Cătălin Turturică, a transmis un mesaj adresat cetățenilor după scrutinul prezidențial din 18 mai 2025, subliniind importanța momentului și nevoia de unitate pentru redresarea țării.

„Stimați cetățeni. După o perioadă de frământări în societate, este momentul adevărului și trebuie recunoscut exact așa cum este. Situația economică și socială în ansamblul ei este disfuncțională la nivel de întreg și aceasta se datorează declinului politic cu putere decizională piramidală de la vârful statului până la bază. Societatea a fost afectată atât de rău, încât România a fost la un pas de autodistrugere, numai că Dumnezeu a împărțit-o în două mari tabere, una cu putere de a scoate la iveală toate neajunsurile ținute sub ascuns iar alta să le perceapă ca fiind reale dar să poată să salveze țara pentru a o avea, și pentru a o putea redresa și reforma. Aceasta este radiograma votului din ziua istorică de 18 mai 2025.Cinste romanilor! Mă mândresc că sunt român și că eu și familia mea am contribuit prin vot la rămânerea României pe calea europeană, singura care ne poate asigura liniște și bunăstare pentru noi și pentru generațiile ce vor urma. Este momentul de schimbare a generațiilor iar tineretul să aducă România la locul de frunte pe care-l merită. Felicitări și multă putere de muncă noului nostru Președinte – Nicușor Dan! Cu drag, primarul dumneavoastră Victor-Cătălin TURTURICĂ ”, a declarat primarul.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *