Fostul prim-ministru a comparat situația economică actuală cu cea din perioada crizei financiare, când România a fost nevoită să încheie un acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană.
„Da, din păcate suntem într-o situație la fel de gravă ca cea din 2009-2010. Atunci România a fost trecută de agențiile de rating la junk și singura soluție a fost să apelăm la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană. Atunci am luat un împrumut de 20 de miliarde de euro. Acum deficitul nostru anual este de 12-14 miliarde de euro, deci dacă ajungem din nou la instituțiile financiare internaționale o să ne trebuiască mai mulți bani decât atunci, iar condițiile vor fi cel puțin la fel de dure”, a declarat Victor Ponta.
Potrivit fostului premier, instituțiile financiare internaționale impun măsuri dure pentru acordarea finanțării.
„Metodele sunt destul de clasice: mărirea taxelor, scăderea salariilor și a pensiilor, reduceri de buget. Așa s-a ajuns în 2010 la majorarea TVA la 24% și la tăierile de salarii și pensii”, a spus acesta.

