Astăzi, 13 august 2026, au fost recepționate lucrările de amenajare a celor trei terenuri de sport din Baza de Agrement Trivale, investiție realizată pentru îmbunătățirea condițiilor oferite celor care utilizează această zonă de agrement.
Cele trei terenuri au o suprafață totală de 1.721 de metri pătrați și beneficiază de suprafețe noi de joc pentru fotbal, tenis de câmp și baschet, precum și de împrejmuiri refăcute. În urma lucrărilor, zona este pregătită pentru activități sportive, mișcare și recreere.
Valoarea investiției este de 431.923 de lei, lucrările fiind realizate prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, din bugetul local al municipiului Pitești.


