Așa cum am scris, avem înregistrarea ședinței PNL Argeș. Ipocrizie mai mare ca la ăștia…rar mai vezi. Comunicarea publică e una, realitatea este cu totul alta. Bolojan a blocat proiectele pe Anghel Saligny și Alina Gorghiu se laudă în ședințele de partid că iese ea cu comunicat pe PNL Argeș ca să pună presiune pe primari, să termine proiectele.
În ședința PNL Argeș de aseară, Iulian Călin, liberalul care a luat o bătaie cruntă la alegerile locale, unde a luat 14,42%, a prezentat raportul de activitate politică al ultimului an. Alina Gorghiu, ca de obicei, interesată de scandal, a spus că va ieși ea public să îi dea un „boost” lui Velcea și să pună presiune pe el pentru a termina un proiect care, potrivit spuselor arbitrului liberal, nu ar mai primi până la jumătatea anului viitor finanțare prin Anghel Saligny, finanțare care a fost oprită de Bolojan. Mai pe scurt, Bolojan a tăiat banii și Alina vrea să ia sârba înainte și să arunce pisica în brațele lui Velcea.
Relatăm mai jos discuția dintre Alina Gorghiu și Iulian Călin, din ședința PNL Argeș. Oricum, așa cum se aude și în înregistrare, fiecare vorbește pe limba lui. De râsul curcilor! Alina întreabă de blocaj, Iulian Călin spune că se circulă, Alina întreabă de finanțare, arbitru răspunde vorbește de finalizarea lucrării.
Alina Gorghiu : Șantierul ăla blocat este pe Saligny?
Arbitru: Da, da. Drumul e bombardat. pe Coasta Câmpului… se circulă
Alina Gorghiu: Dar a întârziat și nu se mai finanțează acuma?
Arbitru: Trebuia finalizat de 3-4 luni, dar nu s-a finalizat nimic, nici pistele de biciclete, nici asfaltul, etc. Mă refer la porțiunea aceea de la Valea Mare la școală.
Alina Gorghiu : Da, dar e blocat că nu a avut 30% execuție? Intră pe ordonanța asta?
Arbitru: Da, dar dânsul zice că-l va termina. Să vedem când îl va termina. Cred că și Radu Perianu știe cel mai bine. Merge mereu
Alina Gorghiu: Eu zic că totuși putem să-i dăm un „boost așa”, să facem o comunicare pe PNL Argeș să-i cerem să gestioneze eficient resursele astfel încât să termine cu blocajul ăsta și cu nenorocirea. Merită o încurajare cred eu. Mă ocup eu să dăm un comunicat pe PNL Argeș ca să punem un pic de presiune pe el.

