Unitatea Administrativ Teritorială Județul Argeș anunță finalizarea activităților proiectului „Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești”, Cod SMIS: 123890.

Proiectul a fost implementat prin intermediul finanțării nerambursabile acordate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1 – Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii.

Unitatea Administrativ teritorială Județul Argeș a semnat pentru proiectul mai sus menționat contractul de finanțare nr. 4946/29.11.2019 cu MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul regiunii Sud-Muntenia.

Obiectivul general al proiectului a constat în extinderea infrastructurii sanitare, prin investiții în lucrări necesare ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Pitești, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate.

Obiectivul specific al proiectului a constat într-un Ambulatoriu extins și modernizat și implicit în creșterea performanței din partea întregului colectiv medical.

Rezultatul în urma finalizării proiectului constă într-un Ambulatoriu extins și modernizat.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 16.063.852,96 lei din care 10.700.749,99 lei reprezintă valoarea totală eligibilă, iar 10.486.734,95 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR.

Perioada de implementare a proiectului este de 79 de luni.

Impactul proiectului constă în creșterea calității actului medical și a accesibilității populației la servicii medicale eficace și eficiente, a gradului de satisfacție al pacienților, al aparținătorilor, precum și al salariaților din structura medicală.

Pentru detalii suplimentare vă puteți adresa domnul Jian Ovidiu Mihai, manager de proiect, tel. 0248 287 150, e-mail: relatii@sjupitesti.ro

Date de contact: Piața Vasile Milea, nr. 1, Pitești, județul Argeș, telefon 0248/214009,

e-mail presedinte@cjarges.ro

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *