„2314 teste au fost transmise către medicii de familie înscriși în programul de screening pentru cancerul colorectal.
113 au avut rezultate pozitive. Persoanele au mers la Institutul Clinic Fundeni pentru analize amănunțite. Este procedura care a fost inclusă în proiect și totul este gratuit.
23 de teste au avut rezultate neconcludente. Analiza va fi refăcută. Evident, fără costuri.
Îi îndemn pe argeșeni să meargă la cei 15 medici înscriși în acest proiect. Este bine să prevenim decât să ajungem să tratăm.
„Am avut oameni din Pitești care au venit să ceară să facă testul. Asta ne-a determinat să cerem și includerea unor cabinete din mediul urban deși proiectul era destinat zonelor rurale. Fiecare medic de familie poate testa minim 330 de persoane și avem medici la care adresabilitatea este bună” – Tabita Stănoiu, medic coordonator al programului.
Se lucrează pentru afilierea la program a unor cabinete medicale individuale din Pitești, Mioveni și Curtea de Argeș și vom transmite locațiile în care argeșenii pot cere testare.
De asemenea, intenționăm să organizăm întâlniri în localități cu medicii de familie, cu autoritățile locale și cetățenii și să explicăm beneficiile acestui program.
Analiza se face simplu:
– persoana vine la medic, primește un dispozitiv, dar și instrucțiunile necesare; ca să îl folosească și completează un chestionar;
– aduce proba la cabinetul medicului în maxim 7 zile;
– probele sunt trimise la laboratorul Institutului Clinic Fundeni;
– medicii primesc rezultatele;
Instituția Prefectului județul Argeș sprijină activ proiectul „Furnizarea serviciilor de sanatate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II -Sud-Muntenia”, în cadrul PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni și Fundația Renașterea”, transmite Radu Perianu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.