Pentru transparentizarea informațiilor de interes public și accesul mai facil al cetățeanului la acestea, autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să publice și să comunice toate informațiile și datele de interes public în format electronic, potrivit unui proiect legislativ ce a primit de curând un raport suplimentar favorabil la Camera Deputaților (for decizional în acest caz), după ce fusese propus pentru adoptare și în 2021. În cazul în care nu vor respecta aceste noi obligații, atât șeful compartimentului de relații publice, cât și cel al instituției vor putea fi sancționați cu amenzi de până la 2.500 de lei.
Acest registru va conține, conform proiectului, cel puțin:
solicitările scrise înregistrate, accesibile în întregime;
răspunsurile asociate fiecărei solicitări emise de autoritate, accesibile în întregime, inclusiv anexe conținând orice date sau informații în format deschis și prelucrabil automat;
soluția pe scurt de admitere sau respingere a fiecărei solicitări, iar în cazul respingerii, indicarea motivului de refuz, prin precizarea uneia dintre excepțiile legale;
reclamațiile scrise înregistrate, care se depun în cazul refuzului explicit sau tacit al unei autorități ori instituții publice, accesibile în întregime;
actele de soluționare a reclamațiilor scrise înregistrate;
numărul, data și instanța emitentă a hotărârilor judecătorești rămase definitive prin care autoritatea sau instituția a fost obligată să furnizeze informații de interes public, precum și răspunsurile sau informațiile furnizate în baza acestor hotărâri.
Toate informațiile de mai sus vor trebui publicate de autoritățile și instituțiile publice numai după anonimizarea sau înlăturarea datelor cu caracter personal ce apar în documente.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *