În perioada 8–11 august 2025, o delegație a comunei Bascov, condusă de primarul Gheorghe Stancu, a participat la Festivalul „Cișmele din Cimișeni”, organizat în localitatea Cimișeni, Raionul Criuleni, Republica Moldova.
Din delegație au făcut parte reprezentanți ai administrației locale, preoți și soliști ai Casei de Cultură „Adriana Trandafir”. Evenimentul a marcat o nouă etapă în relația de înfrățire dintre Bascov și Cimișeni, începută în 2017.
Soliștii au susținut un program artistic cu muzică și dansuri populare argeșene, iar preoții au participat la momente de colaborare spirituală alături de Parohia din Cimișeni.
„Prin tradiții, port popular și vorbă românească, am fost primiți cu o căldură frățească”, a declarat primarul Gheorghe Stancu.

