De azi, avem rubricuţă nouă! Ȋn fiecare zi de luni, un politician, un om de administraţie sau orice persoană publică poate fi subiect. Condiţia? Să o comită grav, iar faptele sale să afecteze un număr important de oameni, o comunitate ȋntreagă sau chiar societatea ȋn ansamblul ei. Astăzi, ȋl avem ȋn vizor pe Cosmin Petrescu (Goe), candidatul PNL la Primăria Curtea de Argeş, omul pe care ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, l-a plantat în funcţii cheie, unde Goe nu face nimic, deşi ia un sac de bani.

Ne-a ajuns la urechi că la unul din locurile de muncă unde se face că prestează Cosmin Petrescu e plictiseală mare. Oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastrucuturii Rutiere (CNAIR) afirmă că au făcut toate demersurile pentru a ajuta la operaţionalizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, dar, după aproape un an, instituţia ”nu reuşeşte să îşi găsească ritmul şi să îşi îndeplinească rolul pentru care a fost înfiinţată”.

Curat ghinion, fix aici lucrează Dl. Goe, protejatul ministrei Alina Gorghiu care ȋn pauzele de la Guvern mai face câte-o vrajă pentru ca oamenii săi care o ţin de scaun să aibă posturi bine plătite. Iar Goe e favorit, başca va candida la Primăria Curtea de Argeş, căci Alinuţa are deplină ȋncredere ȋn el. Şi cum Petrescu freacă menta la CNIR, se antrenează pentru a o freca şi ca primar la Curtea de Argeş. Doar nu credeţi că după ani de barosăneală pe banii statului, cu eforturi minime, spre deloc, Goe pune osul la treabă ca edil de oraş! Acest scenariu e SF, domnilor alegători!

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.5 / 5. Număr de voturi: 8

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *