Astăzi, 14 aprilie, Cetatea Poienari s-a redeschis pentru turiști, după încheierea lucrărilor din cadrul amplului proiect de restaurare și consolidare, finanțat din fonduri europene și implementat de Consiliul Județean Argeș.

La conferința de deschidere a Cetății Poienari, pe lângă conducerea CJ Argeș, au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, Ministrul Muncii, argeșeanca Simona Bucura Oprescu, Ioana Făcăleață, prefectul județului, Mădălin Voicu – secretar de stat în Ministerul Culturii, Liviu Mușat – director ADR SUD Muntenia, consilieri județeni, primari, directori și angajați ai CJ Argeș care au fost implicați în acest proiect.

 

„Astăzi este un moment important în viața județului nostru. De fiecare dată spun că toate aceste lucruri sunt făcute printr-o muncă de echipă. Același lucru îl spun și astăzi și trebuie să adresez mulțumirile mele aparatului tehnic al CJ Argeș, cei care împreună cu reprezentanții ADR SUD Muntenia, prietenului nostru, domnul Liviu Mușat, de fiecare dată alături de noi în accesarea fondurilor nerambursabile, echipei tehnice, condusă de domnul Ivașcu, consilierilor județeni care au înțeles de fiecare dată că trebuie să fim alături în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea județului Argeș, atât din punct de vedere economic, cât și turistic. Vreau să-i transmit mulțumirile mele și domnului Romașcanu, fostul ministru al Culturii, cel care ne-a ajutat foarte mult în ceea ce a însemnat acceptarea proiectului de toate comisiile ministerului.”, a transmis Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, la începutul conferinței de presă.

Conferința s-a încheiat cu o vizită la Cetatea Poienari.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *