Discuţii aprinse ȋn CL! Comisia de Circulaţie a Piteştiului, cea mult blamată din cauza deciziilor luate pentru traficul din Piteşti, are nevoie de noi membri, după ce consilierii USR, Plecanciuc şi Miu au plecat din Consiliul Local Piteşti. La ȋnceput de mandat aleşii USR şi PNL s-au impus ȋn comisie, deşi n-au nicio treabă cu domeniul. La vremea repectivă, consilierul local Dănuţ Dinu nu a fost acceptat ȋn comisie, deşi a lucrat o viaţă ca poliţist de rutieră.
Roaba lui Dumnezeu Cătălina Dumitraşcu a anunţat că a făcut un amendament prin care să rămână numai 11 consilieri ȋn comisie, nu 13 cât erau initial, ca să nu mai aleagă alţii.
Dănut Dinu, care ȋn sfârşit a fost acceptat ȋn comisie a declarat:
“Ar trebui să nu intru, că oricum vă injură lumea pentru prostiile pe care le-aţi făcut ȋn ultimii 3 ani, dar vreau să intru ca să demonstrez că intr-un an se pot indrepta prostiile pe care le-aţi făcut ȋn trei.”

