Luni, 18 aprilie, a avut loc procedura de predare a amplasamentului Palatului Administrativ către constructor, iar de săptămâna viitoare va începe efectiv execuția lucrărilor.

“Este prima reabilitare a acestei clădiri, după mai bine de 50 de ani de la darea în folosință. Este un proiect amplu care presupune, în primul rând, o reabilitare din punct de vedere al eficienței energetice pentru că s-a avut în vedere înregistrarea unor economii majore prin reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice. Vor fi înlocuite instalațiile electrice, sanitare și termice, geamurile și parchetul.  Fiind implicat și un aviz al ministerului Culturii, anveloparea termică nu se va face și pe exterior, ci numai pe interior. Practic, așa cum știm nu va mai rămâne decât structura de rezistență” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Astăzi am început procedura de predare-primire a amplasamentului Palatului Administrativ, pentru proiectul de creștere a eficienței energetice, finanțat prin Programul Operațional 2014-2020, fonduri europene, așadar prin finanțare nerambursabilă în valoare de 27 de milioane de lei. Fiind vorba de o clădire cu patru etaje, procedura se va derula pe o perioadă de câteva zile, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă efectiv și lucrările. Aceste lucrări ar trebui finalizate în 21 de luni, pentru ca recepția finală să fie făcută pe data de 18 decembrie 2023. Acest proiect impune operațiuni de eficientizare energetică. Se va avea în vederea și un sistem de climatizare al întregii clădiri, iar pe tot acoperișul vor fi montate panouri fotovoltaice.” – Sorin Ivașcu, director Direcția Strategii, Sinteze, Proiecte cu Finanțare Europeană

Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m.

Palatul Administrativ este situat în piaţa civică centrală a municipiului Piteşti şi a fost construit în anii 1969-1970, după un proiect aparţinând arhitecţilor Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc. Dispunând de o arhitectură modernă care foloseşte o serie de elemente tradiţionale, compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.

Construcţie monumentală, rămânând totuşi suplă, Palatul Administrativ constituie din punct de vedere arhitectural, latura de sud a pieţei civice centrale a municipiului cu o amplă perspectivă spre strada Victoriei până la Teatrul „Al. Davila”.

# CJ Argeș va funcționa în clădirea fostului Centru de Calcul

Începând din această lună, pentru o perioadă de 2 ani, Consiliului Județean Argeș va funcționa  în clădirea fostului Centru de Calcul din B – dul Republicii nr. 71, Pitești.

În imobilului situat în bulevardul Republicii nr. 71 s-au mutat următoarelor structuri din cadrul Consiliului Județean Argeș:

1. Președintele Consiliului Județean Argeș

2. Vicepreședinții Consiliului Județean Argeș

3. Administratorul public al Județului Argeș

4. Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Argeș

5. Cabinetele Vicepreședinților Consiliului Județean Argeș

6. Secretarul General al Județului Argeș

7. Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională

8. Direcția Tehnică

9. Direcția Economică

10. Direcția Juridică Administrație Publică Locală

11. Direcția Cultură Turism și Tineret

12. Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism

13. Serviciul Resurse Umane

14. Serviciul Monitorizare Lucrări Publice și Guvernanță Corporativă

15.Control Intern Managerial

Serviciile Audit Public Intern și Asistență Medicală și protecție Socială vor funcționa în cadrul imobilului situat în Pitești, bulevardul Petrochimiștilor nr. 18, județul Argeș.

Regia de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș R.A. și Serviciului Public Județean Salvamont – Argeș care, de asemenea, își aveau sediul în Palatul Administrativ se vor muta pe str. George Coșbuc nr. 40, în Municipiul Pitești (sediul Regiei Județene de Drumuri Argeș).

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.