Primarul Piteștiului lămurește situația licitației Stadionului Nicolae Dobrin. Unii consilieri locali de la PNL au sărit la gâtul primarului când au văzut că licitația scoasă de CNI pentru stadion este de circa 70 milioane euro. Se vede clar că au luat banii degeaba de la CL Pitești pentru ședințe. Nu știu nici măcar acum, după doi ani, și multe hotărâri adoptate în CL legate de stadion, care este suma totală aprobată pentru acest obiectiv. Un consilier local, „gură bogată”, care se pricepe la tot și toate, a aruncat în spațiul public ideea că suma a intrat la apă și că primarul ar fi mințit.
„Greu cu știința de carte!
Legat de noul stadion, am văzut reacții cu privire la faptul că investiția „a intrat la apă”, de la 100 de milioane de euro, la 70.
Lucrurile stau în felul următor: CNI-ul a scos la licitație partea de construcții-montaj, respectiv proiectare, adică 338.961.775 lei.
În plus, sunt sume aferente taxelor, acordurilor, dirigenției de șantier, cotei CNI (8%), precum și pentru diverse și neprevăzute (10%), care nu se scot la licitație, sumele fiind gestionate de CNI, pe parcursul implementării proiectului.
Deci, stați liniștiți, investiția este de 100 de milioane de euro (cum puteam să mint, când există o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial!), iar contribuția din bugetul local rămâne cea votată, respectiv 1,7%.
Pentru conformitate, vedeți mai jos devizul general.”, transmite Cristian Gentea.

