Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, anunță că astăzi încep lucrările de renovare energetică, modernizare și dotare a Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu”.
”Începem, de astăzi, 03.09.2024, lucrările așteptate de ani întregi de elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu”!
Peste un an, vom avea ambele clădiri ale colegiului — cu săli de clasă, laboratoare și ateliere — complet renovate energetic, modernizate și dotate!
Fondurile sunt obținute prin PNRR, iar lucrările au o valoare de 16.952.415,00 lei fără T.V.A.
Această investiție în infrastructura de educație se adaugă celorlalte investiții aflate în derulare în aceeași zonă, în Prundu!”, a transmis primarul Cristian Gentea.