Un nou record național a fost stabilit astăzi, la Pitești.
“Crosul Național „Ziua Olimpică” – Pitești 2025
s-a încheiat cu succes!
Suntem recordmeni naţionali!
Și, foarte bucuroşi că, din nou, Piteștiul a respirat mișcare, energie și spirit olimpic!
Am alergat împreună, aici la Pitești, peste 5000 de iubitori ai sportului, care am dat viață acestei ediții speciale, de la cei mai mici până la categoria Open!
Festivitatea de premiere a adus zâmbete, emoții și aplauze pentru toți cei care au trecut linia de sosire cu determinare și bucurie.
Felicitări tuturor câștigătorilor, dar și fiecărui participant – voi sunteți adevărații ambasadori ai sportului și ai unui stil de viață sănătos!
Mulțumiri speciale Comitetului Olimpic Sportiv Român, dar şi partenerilor, voluntarilor, sponsorilor și suporterilor care au fost alături de noi și au contribuit la succesul evenimentului!
Ne revedem cu aceeași energie la ediția viitoare! Până atunci, să păstrăm vie mișcarea – în fiecare zi!“, transmite Cristian Gentea.


