Astăzi se fac ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare de mâine, Adormirea Maicii Domnului, când în oîn Curtea de Argeș ajung mii de pelerini.
Autoritățile locale au decis să deschidă circulației, de azi și până luni, 17 august, strada Progresu, pentru a fluidiza traficul. Această arteră este în plin proces de reabilitare, de la canalizare, apă, la asfaltare. Vă rugăm să circulați cu atenție!
„În zona Mănăstirii au fost luate tarabele de pe Bulevard și mutate în parcul Fântâna lui Manole, iar polițiștii, pompierii și jandarmii sunt pe teren.
Întrucât Catedrala Voievodală se află în restaurare, slujbele prilejuite de hramul istoric se vor desfășuta pe esplanada Noii Catedrale conform următorului program: vineri, 14 august 2026 – slujba Vecerniei, începând cu ora 18:00, săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi, sâmbătă, 15 august 2026 – slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, începând cu ora 09:00, săvârșită de către Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului informează că racla istorică în care se păstrează Moaștele Sfintei Mucenițe Filoteea vor fi așezate spre închinare și cinstire, începând cu slujba Vecerniei din seara zilei de 14 august 2026, pe esplanada Noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeș”, transmite Primăria Curtea de Argeș.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *