În urma auditului efectuat de inspectorii Curții de Conturi la Primăria Bascov s-a descoperit că un număr de 16 angajați au primit salarii mult mai mari decât nivelul prevăzut de lege. Prejudiciul este de 48.579 lei.
Extras din Raportul Curții de Conturi:
Au fost acordate drepturi salariale care au depășit nivelul prevăzut de lege, unui număr de 16 angajați din cadrul aparatului de specialitate al primarului UATC Bascov, fapt ce a condus la efectuarea de plăți nelegale în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020, în valoare totală de 48.579 lei, pentru care au fost calculate majorări de întârziere aferente, în sumă de 7.202 lei.

S-au plătit necuvenit drepturi de natură salarială în sumă brută de 120.620 lei acordate în exercițiul financiar bugetar al anului 2020 membrilor comisiilor de licitații care au și calitatea de angajați ai U.A.T.C. Bascov, care adăugate la drepturile salariale primite de aceștia în perioada respectivă pentru funcția de bază, au depășit nivelul maxim admis de reglementările aplicabile în vigoare.

În timpul misiunii de audit financiar, persoanele cu atribuții din cadrul entității verificate au procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local prin plățile nelegale efectuate, operațiune din care a rezultat că suma certă a acestuia este de 55.781 lei, după cum urmează:
-35.942 lei, reprezentând plăți nelegale de salarii nete, efectuate către cei 16 angajați din cadrul aparatului de specialitate al primarului, la care au fost calculate majorări de întârziere aferente în sumă de 7.202 lei;
-12.637 lei, reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale brute acordate în mod nelegal către cei 16 angajați din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
În timpul misiunii de audit financiar, persoanele cu atribuții din cadrul entității verificate au procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local prin plățile nelegale efectuate, operațiune din care a rezultat că suma certă a acestuia este de 134.256 lei, din care 87.044 lei reprezintă onorarii nete plătite personalului angajat pentru participarea la comisiile de licitații care, prin cumulare în aceiași lună cu drepturile salariale de bază au fost mai mari decât indemnizația pentru funcția de viceprimar, 33.576 lei contribuții sociale obligatorii și 13.636 lei majorări de întârziere.
În timpul misiunii de audit financiar, persoanele cu atribuții din cadrul entității verificate au procedat la stabilirea obligațiilor de plată către bugetul general consolidat al statului, aferente drepturilor de natură salarială reprezentând onorarii acordate persoanelor angajate ale entității pentru participare la comisiile de licitații plătite în luna mai 2020, operațiune din care a rezultat că valoarea totală a acestora este de 32.838 lei, din care contribuție de asigurări sociale de 22.039 lei, contribuție de asigurări sociale de sănătate de 8.816 lei și contribuția asiguratorie pentru muncă de 1.983 lei, pentru care au fost calculate dobânzi și penalități în valoare de 4.541 lei.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.6 / 5. Număr de voturi: 8

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.